UDMR se pregătește să părăsească Guvernul Ponta 3. De câte ori s-a aflat la guvernare Uniunea după 1990

UDMR se pregătește să părăsească Guvernul Ponta 3. De câte ori s-a aflat la guvernare Uniunea după 1990
Publicat: 13/12/2014, 11:14

UDMR a decis în 27 noiembrie, la Consiliul Permanent al Uniunii, ieșirea de la guvernare, recomandarea urmând să fie validată în ședința CRU de sâmbătă, de la Târgu Mureș.

Kelemen Hunor a spus la acel moment că, în urma alegerilor prezidențiale, UDMR a înțeles mesajul electoratului, respectiv ca Uniunea să se întoarcă mai mult către alegători. El a menționat că Uniunea nu vrea să creeze instabilitate prin ieșirea de la guvernare și că a ajuns la concluzia că Guvernul poate funcționa și poate avea stabilitate și fără UDMR.

„Am constatat că și fără noi Guvernul Ponta are majoritate. (..) Stabilitatea politică nu depinde de participarea noastră la guvernare. Nu vrem să creăm instabilitate, să dăm jos guverne, nu există nicio astfel de intenție de a da un vot negativ Guvernului, care și fără noi poate funcționa (…) Recomandarea Consiliului Permanent pentru Consiliul Reprezentanților Unionali care va avea loc pe 13 decembrie este continuarea a ceea ce știm foarte clar că este de făcut. Ne întoarcem și ne ocupăm de comunitatea noastră, în Parlament vom susține toate demersurile pentru susținerea comunității noastre”, a afirmat liderul UDMR.

El a precizat că decizia Consiliului Permanent al UDMR de a recomanda CRU ieșirea de la guvernare a fost luată cu majoritate, fiind înregistrate două abțineri și niciun vot împotrivă, iar înaintea ședinței Consiliului Permanent au avut loc consultări cu organizațiile județene ale Uniunii.

Întrebat dacă CRU ar putea întoarce propunerea, liderul Uniunii a spus că „orice este este posibil”, dar nu crede că se va întâmpla.

Premierul Victor Ponta și președintele UDMR Kelemen Hunor au avut, luni, la Parlament, o discuție tehnică privind retragerea Uniunii de la guvernare, liderul UDMR precizând, după întrevedere, că miniștrii maghiari vor pleca din funcții în momentul instalării noilor miniștri din Guvernul Ponta 4.

UDMR deține în actualul Cabinet două portofolii – al Culturii, prin Hegedüs Csilla (de asemenea unul dintre cei patru viceprim-miniștri ai Guvernului Ponta) și al Mediului, prin Korodi Attila. Reprezentanți ai Uniunii ocupă, de asemenea, mai multe funcții de secretar de stat.

Premierul Victor Ponta a precizat că UDMR va ieși de la guvernare nu doar la nivel de miniștri, ci și la nivel de secretari de stat, pentru că și acestea reprezintă funcții politice, el arătând de asemenea că schimbarea prefecților pe care Uniunea îi are în Harghita și Covasna urmează a fi discutată.

Din Guvernul Ponta 3 a făcut parte pentru o perioadă și liderul UDMR Kelemen Hunor (vicepremier și ministru al Culturii), el anunțând însă în vară decizia de a se retrage din funcții, cu rămânerea UDMR la guvernare, în contextul unor controverse privind inițiativa cetățenească referitoare la minorități. „Cunoscând acest compromis adoptat de premierul Victor Ponta și de mine (n.r. – privind inițiativa cetățenească referitoare la minorități), s-a ajuns la concluzia că UDMR rămâne în guvernare. Eu o să mă retrag în zilele următoare din funcția de ministru al Culturii și din funcția de vicepremier (…). Nu pot să fiu și în Guvern și parte a procesului (n.r. – procesul de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din partea inițiatorilor”, a spus Kelemen, la finalul unei reuniuni din luna iulie a Consiliului Permanent al UDMR.

Istoria UDMR la guvernare

Guvernul Ponta 3, pe care UDMR se pregătește să îl părăsească, este cel de-al optulea Cabinet din care Uniunea a făcut parte începând cu anul 1996.

Astfel, UDMR a avut în Guvernul Victor Ciorbea (decembrie 1996 – aprilie 1998) doi reprezentanți – ministrul Turismului, Akos Birtalan, și un ministru delegat pe lângă primul ministru pentru minorități naționale, Gyorgy Tokay.

După ce prim-ministru a devenit Radu Vasile (aprilie 1998 – decembrie 1999), UDMR a rămas aliat la guvernare al CDR, având în acest Cabinet portofoliulul Sănătății (ocupat succesiv de doi reprezentanți – Francisc Baranyi și Hajdu Gabor).

Și prim-ministrul Mugur Isărescu (decembrie 1999 – decembrie 2000) optează să îl păstreze pe Hajdu Gabor ca ministru al Sănătății în Cabinetul său.

În perioada 2000-2004, UDMR a susținut în Parlament guvernarea PDSR fără să facă parte, însă, din Guvern.

Uniunea revine la guvernare în perioada 2004-2008, inițial împreună cu Alianța D.A., apoi, după ieșirea PD din Guvern, își asumă, alături de PNL, rolul de guvern „ultraminoritar”.

În perioada 2004-2008 (Cabinetele Tăriceanu 1 și Tăriceanu 2), Marko Bela a fost, până în 2007, ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniul culturii, învățământului și integrării europene, portofoliul Comunicațiilor și tehnologiei informației a fost deținut, succesiv, numai de membri ai Uniunii – Zsolt Nagy, Laszlo Borbely, Iuliu Winkler și Karoly Borbely, funcția de ministru al Mediului și gospodăririi apelor a revenit, din aprilie 2007, lui Attila Korodi. În perioada 2004 -2007, Laszlo Borbely a ocupat funcția de ministru delegat pentru lucrări publice și amenajarea teritoriului, ulterior fiind numit ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor. Un alt ministru UDMR din Guvernul Tăriceanu a fost Iuliu Winkler, care a ocupat funcția de ministru delegat pentru comerț.

După scrutinul parlamentar din 2008, UDMR intră în opoziție alături de PNL. În decembrie 2008, după alegeri, Marko declara că liderii UDMR și PNL au convenit să își coreleze mișcările și să se consulte cât mai des în ceea ce privește eventualele majorități în care ar putea intra, acesta lăsând să se înțeleagă că o alianță cu liberalii ar fi prima opțiune a Uniunii, pentru ca, ulterior, Marko să nu excludă și o alianță cu PDL.

În 10 decembrie 2008, președintele de atunci al PSD, Mircea Geoană, declara la finalul negocierilor PSD-PDL pentru formarea unei coaliții de guvernare că PSD va intra la guvernare fără ca Uniunea să facă parte din Executiv.

„Dacă nu se va respecta condiția PSD, ca UDMR să nu fie la guvernare, atunci nu va mai fi nici guvern PSD-PDL”, arăta el, adăugând că are mandat explicit din partea conducerii PSD, a Comitetului Executiv Central, să negocieze o formulă de guvernare care să excludă UDMR.

În replică, liderul PDL, Emil Boc, declara că democrat-liberalii negociază în continuare și cu UDMR, iar Marko Bela declara, în urma întâlnirilor din acea perioadă cu liderii PDL, că democrat-liberalii își mențin poziția ca reprezentanții Uniunii să facă parte din viitoarea formulă guvernamentală.

Totuși, la finalul negocierilor, UDMR nu este inclusă în coaliția de guvernare formată după alegeri din PDL și alianța PSD+PC, „Parteneriatul pentru România”. Alianța de guvernare între democrat-liberali și social-democrați se rupe, însă, în octombrie 2009, când PSD iese de la guvernare.

În data de 13 octombrie 2009, UDMR a votat, alături de celelalte partide din opoziție, pentru demiterea Guvernului Boc, după ce semnase, alături de PNL, moțiunea de cenzură.

După căderea Guvernului Boc, Uniunea s-a alăturat PSD, PNL și grupului minorităților naționale din Camera Deputaților pentru formarea unui nou guvern, care să fie condus de Klaus Iohannis. În pofida eforturilor celor patru formațiuni, președintele Traian Băsescu a optat să îl mențină în funcția de premier pe Emil Boc, reprezentant al partidului care la ultimele alegeri câștigase cel mai mare număr de mandate.

Ulterior acestor eșecuri, Uniunea optează să intre la guvernare alături de PDL.

Scurta perioadă de opoziție a UDMR se încheie în decembrie 2009, când Uniunea intră la guvernare alături de PDL și UNPR, în Guvernul Boc 2.

Consiliul Reprezentanților Unionali al UDMR a votat atunci intrarea Uniunii la guvernare. Înainte de vot, liderul UDMR Marko Bela a amintit poziția Uniunii înainte de formarea unor guverne și i-a întrebat pe reprezentanții Consiliului Reprezentanților Unionali dacă moralitatea există în politică.

„Noi, totuși, cu cine să mai ținem? Să mergem la Sibiu cu Klaus Iohannis, în opoziție cu PNL sau alături de Mircea Geoană? UDMR a fost în diverse poziții în viața politică din România. Nu vreau să despic firul în patru, să spun fiecare partid unde era acum cinci ani. Majoritatea guvernamentală va exista și fără UDMR, vă spun eu”, a afirmat Marko Bela.

El a arătat că intrarea UDMR la guvernare înseamnă totuși o garanție și că reprezentanții Uniunii vor încerca să obțină la maxim „posibilitățile guvernării”, în timp ce intrarea în opoziție prezintă riscuri mai mari.

În cadrul coaliției PDL-UDMR, Marko Bela a fost vicepremier, Kelemen Hunor ministru al Culturii, Laszlo Borbely și Cseke Attila au condus Ministerul Mediului și Pădurilor și, respectiv, Ministerul Sănătății.

După demisia lui Emil Boc, în februarie 2012, UDMR continuă activitatea la guvernare, alături de PDL și UNPR, în Cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu (februarie 2012 – aprilie 2012).

UDMR a fost în opoziție în timpul Guvernului Victor Ponta 1 (mai 2012 – decembrie 2012) și Guvernului Ponta 2 (decembrie 2012 – martie 2014), dar s-a alăturat PSD, UNPR, PC, după ruperea USL, în Guvernul Ponta 3 (martie 2014 – prezent).

Președinții PSD și UDMR, Victor Ponta și, respectiv, Kelemen Hunor, au semnat, la 3 martie 2014, la Palatul Parlamentului, acordul pentru intrarea Uniunii la guvernare. După semnare, Ponta a precizat că întotdeauna a apreciat „competența și seriozitatea” la UDMR, și când au fost împreună la putere, și când au fost în opoziție. De asemenea, liderul UDMR Kelemen Hunor a menționat, înainte de acest moment al semnării acordului, că Uniunea va intra la guvernare cu miniștri și secretari de stat și pe programul guvernamental aprobat de Parlament în decembrie 2012. „Am constatat că în acest moment România are nevoie de stabilitate guvernamentală și contribuția noastră este extrem de importantă ținând cont de toată situația din România și din jurul nostru”, a spus atunci Kelemen Hunor.

Dacă decizia luată de Consiliul Permanent în 27 noiembrie este validată sâmbătă de CRU, UDMR va ieși de la guvernare, însă va vota în favoarea învestirii Guvernului Ponta 4.

Kelemen Hunor a declarat, după întrevederea de luni cu premierul Ponta, că Uniunea va vota pentru învestirea Guvernului Ponta 4, el opinând că opoziția actuală „nu se înghesuie” să preia guvernarea și că țara trebuie, totuși, guvernată. „În ceea ce mă privește, eu sunt convins că în acest moment trebuie să meargă mai departe acest guvern – sigur, nu știm cu cine, cu ce miniștri, cu ce partide – în continuare, mai puțin UDMR. Dar, în principiu, nu avem niciun motiv să nu dăm vot pentru a învesti Guvernul Ponta 4 sau cum se va numi” a spus Kelemen.

El a arătat că UDMR va intra în opoziție. „Eu sunt de acord să meargă ei mai departe, fără noi. Noi vom intra în opoziție, dar votul pentru învestire nu înseamnă că UDMR va vota toate proiectele Guvernului”, a mai spus Kelemen.

Ședința CRU are loc sâmbătă, de la ora 10.00, la Târgu-Mureș.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună